Conducerea Microsoft a anunțat că respingerea de către Yahoo a ofertei sale inițiale de preluare, în valoare de 42 miliarde de dolari, a fost "nefericită", dar că nu va renunța la propunerea înaintată și nu își va schimba părerea în ceea ce privește meritele acesteia, transmite Reuters.
"Așa cum am anunțat anterior, Microsoft îți rezervă dreptul de a lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că acționarii Yahoo au oportunitatea de a-și da seama de valoarea propunerii noastre", se arată într-un comunicat al producătorului american de software, care nu menționează însă care va fi următorul pas în această situație.
Potrivit reprezentanților Microsoft, o fuziune a celor două companii ar crea un grup mai eficient, care va furniza servicii mai bune consumatorilor.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro